Gânduri despre viață...

 

Trăim într-o lume total schimbată. Ne copleșesc imaginile, efectele vizuale și acustice care inundă spațiul public, intrând fără să „ceară voie”, fără să „bată la ușă” și în sfera noastră intimă. E rău?.... E bine?

Dacă întrebăm un adolescent, sigur este încântat de toate aceste realizări ale lumii moderne: telefoane ultra-moderne, laptop-uri super sofisticate, diferite platforme unde, sub umbrela anonimatului, poți îmbraca orice identitate, poți fi oricine fără să dai socoteala nimănui de ce vrei sa pari altfel decât ești. Este o lume în care social media a devenit o formă de viață , care nu are legătură de cele mai multe ori cu ceea ce suntem și cine suntem în realitate. Arătăm ce ne-am dori să fim, compensăm, atragem priviri, ne simțim importanți. În această grabă de a ne făuri o nouă identitate, uităm cine suntem cu adevărat. Realitatea este că nici nu avem timp de a ne descoperi, pentru că, intrând în această lume, suntem „împinși” de mesaje, imagini ce ne excită curiozitatea și dorința de-a intra în necunoscut tot mai mult și mai adânc. Din hățisul acesta de comunicare, care este ca un hublou care te atrage în interiorul său, nu există o scăpare ușoară. Este un labirint complicat, complex, colorat și ademenitor...Este o dependență, și ca orice dependență, după un timp, devine mai puternică decât cel care crede că se poate opri oricând. Nu te poți opri, și sentimentul de Fomo, să nu cumva să pierzi ceva, să fii exclus din ceva, să scapi vreo informație pretioasă, face ca dependența de mediul on-line, să devină aerul și apa, bucuria și tristețea, esența vieții. Tot ce este în jur, familie, frați, surori, prieteni își pierd importanța și valoarea.

Stau și privesc cum s-a schimbat lumea. Mă doare foarte mult. Îmi doresc realitatea, chiar dacă nu este ceea ce îmi place. Cu toate că mulți suferă. Chiar dacă sunt războaie, foamete, natură distusă, planetă distrusă...Prefer realitatea chiar dacă este dură, față de o lume imaginară în care nu știu cine sunt și ce vreau. Prefer mirosul bradului și al cozonacului de casă. Prefer să pun cu mâna mea globurile și ornamentele de Crăciun pe o creangă de brad. Să cânt colinde autentice în seara de Crăciun cu cei care au mai rămas din familia mea. Da, prefer toate acestea. Prefer asta, decât să caut un prieten anonim cu care să plutesc într-un film imaginar, care, dacă se termină, îmi aduce mai multă suferință. Asumarea a cine sunt și trăirea vieții cu bune și rele, m-ar elibera de povara unei identități false construite pe dorințe.

Dar asta sunt eu. Tu ai libertatea de-a face cum simți. Poți să continui sau poți să te oprești o secundă și să privești în jurul tău. Poate observi ceva frumos, poate descoperi ceva care te face să te bucuri că simți pământul sub talpă, ieșind în natură, îmbrățisând pe cineva, mirosind o floare și ...poate .....poate, așa vei reveni la viață.

 

Lenche Scurtu

Consilier dezvoltare personală, trainer, coach, consilier în adicții

PSIHO EDUCATIONAL SOCIAL